„ACORDEON JAZZ repertoriu - Maria Tănase”

 

mariaSpectacolul este dedicat Mariei Tănase, pe ritmuri de jazz manouche (reprezentat de Django Reinhardt), dar surprinde, în acelaşi timp, parfumul inedit al epocii interbelice, considerată a fi una de reală dezvoltare culturală şi în care renumita artistă a strălucit.

La rândul său, artistul Emy Drăgoi este un creator complet.Acesta susţine, în cadrul spectacolului, un recital bazat pe vechi piese româneşti din perioada interbelică, într-un decor specific, completat de o interesantă proiecţie multimedia, concepută pentru a pune în valoare imagini document-aflate în prezent doar în arhive- specifice epocii.
Practic, spectatorului îi este oferită o adaptare de excepţie a renumitelor piese ale Mariei Tănase, artistul Emy Drăgoi îmbinând, cu talent, valenţele sale creative, interpretative şi de improvizaţie. Spectacolul îmbină, în fapt, muzica şi teatrul, având ca figură centrală personalitatea marii artiste care a fost şi rămâne Maria Tănase. În acelaşi timp, spectacolul reprezintă şi o modalitate de a evidenţia specificul muzicii de acordeon- un instrument complex, regăsit în muzica multor naţiuni în trecut şi redescoperit, tot mai mult, în prezent.
Acest proiect- conceput şi realizat de către Emy Drăgoi- constituie o modalitate inedită prin care se fac cunoscute valorile culturale româneşti, preţuirea acordată folclorului autentic şi faţă de aceia care au păstrat şi au înnobilat, în timp, valoarea patrimoniului artistic naţional.
Recunoscut ca fiind unul dintre cei mai buni acordeonişti de jazz ai momentului, Emy Drăgoi-deţinătorul a numeroase premii naţionale şi internaţionale- electrizează de fiecare dată publicul prin surprinzătoarea sa artă de a improviza, păstrând temele cunoscute ale melodiilor interpretate de Maria Tănase, cărora le adaugă valenţe noi, cu nimic mai prejos decât cele originale. Proiectul este cu atât mai important cu cât, prin intermediul acestui spectacol, sunt aduse în actualitate cântecele Mariei Tănase- cea supranumită „pasărea măiastră”- păstrându-le autenticitatea, dar şi revalorificându-le, pe unele dintre ele, în variante acordeonistice impresionante. În noua sa creaţie, vor fi recunoscute inflexiunile melodiilor marii cântăreţe, interpretând piese precum „ Bun îi vinul ghiurghiuliu”, „Pe deal pe la Cornăţel „,”Lume, lume”, Aseară ţi-am luat cercei „ sau „Ciuleandra”, toate pe ritmuri de jazz.
Bucuria, jalea, dorul se adună într-un spectacol cu totul aparte. Publicul va asculta, în cadrul spectacolului- care s-a bucurat de succes încă de la lansarea sa în cadrul celei de –a III-ediţii a Festivalului Internaţional „Nopţii Albe de Acordeon ( iniţiat şi organizat tot de către Emy Drăgoi )- recitaluri susţinute de adevăraţi maeştri ai artei interpretative din ţară şi din străinătate, redescoperind valori ale muzicii pentru acordeon şi virtuozitatea specifică acestui instrument. De asemenea, întregul spectacol este încă o dovadă a preţuirii pe care artistul Emy Drăgoi o are faţă de folclorul autentic naţional şi internaţional, care rămâne o preţioasă sursă de inspiraţie pentru multe dintre proiectele sale artistice.